Membrii Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) au adoptat, sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional al PDCM, o rezoluţie privind nerecunoaşterea rezultatelor alegerilor prezidențiale. Formaţiunea „consideră președintele nou-ales ca fiind lipsit de legitimitate”.
De asemenea, membrii formaţiunii consideră că alegerile din toamna anului curent, prin care Maia Sandu a obţinut un al doilea mandat, au fost fraudate.
,,Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei declară ferm că acțiunile întreprinse de actuala putere pentru a se menține la guvernare sunt în esența lor fapte anticonstituționale, antidemocratice și antistatale, cel mai grav fiind faptul că acestea sunt îndreptate împotriva cetățenilor statului'', explică PDCM, într-un comunicat publicat sâmbătă, 23 noiembrie.
Tot reprezentanţii PDCM au solicitat „revenirea la administrarea statului în baza principiului constituțional al separării puterilor în stat”, „asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor”, „încetarea acțiunilor de imixtiune în exercitarea puterii judecătorești” şi mai multe demisii „in corpore” ale demnitarilor și funcționarilor din instituțiile statului.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ