Percheziții la Cahul. Au fost ridicate arme și muniții VIDEO

11 octombrie 2024, 11:29
Embed:

Oamenii legii au desfășurat percheziții la domiciliile a doi bărbați de 37 și 38 de ani, din Cahul, de unde au ridicat 139 de cartușe de calibrul 12 mm, 111 cartușe de calibrul 16 mm, două arme pneumatice, două arme lungi cu țeava lisă de model Simson şi TOZ, precum şi o armă cu țeava lisă, model IJ 27, cu numărul și seria deteriorate prin ștergere, toate deținute ilegal și fără acte permisive.

De asemenea, Poliția a depistate încălcări la deținerea și păstrarea armelor de vânătoare deținute legal. Potrivit IGP, munițiile erau adaptate și folosite de către suspecți pentru vânătoarea animalelor sălbatice, în lipsa autorizației corespunzătoare și în perioada interzisă, pe timp de noapte.

Bunurile au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice și traseologice, pentru a stabili dacă acestea au fost folosite și în comiterea altor infracțiuni.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care armele au fost dobândite, scopul păstrării acestora, precum și dacă mai sunt alte persoane implicate.

Bănuiții riscă de la 3 până la 7 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo