Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie au descins cu 12 percheziţii la Orhei. Potrivit oamenilor legii, sunt vizaţi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Supraveghere Tehnică, reprezentanţi ai primăriei Brăviceni, dar şi un agent economic, care, împreună, ar fi fraudat fondurile publice. Mai exact, aceştia sunt acuzaţi că ar fi obţinut prin abuz de putere şi inducere în eroare, peste şase milioane de lei pentru amenajarea unui parc în localitate, fără ca lucrările să mai fie executate.
" Ar fi utilizat situația de serviciu pentru a obține, prin abuz de încredere și inducere în eroare, suma de 6 373 710 lei. Acești bani urmau a fi alocați din bugetul de stat al Republicii Moldova prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, pentru lucrările de construcție la obiectivul „Amenajarea parc rural din satul Brăviceni raionul Orhei”. În martie 2024, s-a semnat procesul-verbal de control al volumelor și costurilor lucrărilor, cu data din 30.01.2024, unde au fost acceptate lucrări fictive neefectuate de agentul economic. În prezent, Procuratura Anticorupție și CNA desfășoară acțiuni pentru stabilirea și documentarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere penală. În acest sens, au fost efectuate 12 percheziții la domicilii, birouri și autovehicule. Au fost identificați 7 bănuiți: un inspector INST, un fost director interimar INST, un primar, un angajat al Primăriei, un responsabil tehnic din cadrul Consiliului raional Orhei, un devizier și un administrator al SRL. Dacă instanța va stabili vinovăția persoanelor implicate, acestea riscă până la 15 ani de detenție și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe o perioadă de până la 5 ani " mai anunţă oamenii legii.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ