
Procuratura Anticorupţie (PA) anunţă că peste 30 de persoane au devenit victimele escorilor, după ce au dat bani pentru a a-şi procura automobile din Uniunea Europeană la preţuri avantajoase. Potrivit informaţiilor, prejudiciul cauzat depăşeşte suma de 5,2 milioane de lei, iar pe acest caz sunt patru învinuiţi. Este vorba despre doi bărbaţi şi două femei, cu vârstele cuprinse între 25 şi 34 de ani. Doi dintre aceştia au fost plasaţi în arest preventiv, iar ceilalţi sunt daţi în căutare.
"Potrivit probatoriului administrat, factorii de decizie ai unei companii din orașul Stăuceni, mun.Chișinău, acționând în complicitate cu alte persoane, au creat o aparență falsă a existenței unor vehicule destinate vânzării, utilizând imagini și înregistrări video prezentate la sediul companiei.
Prin aceste acțiuni, în perioada noiembrie-decembrie 2024, ei au indus în eroare peste 30 de persoane, determinându-le să încheie contracte de livrare și să achite sume considerabile în valută străină. După ce au făcut rost de bani, făptuitorii au întrerupt comunicarea cu părțile vătămate.
În urma investigațiilor, patru persoane au fost puse sub învinuire, dintre care doi bărbați de 27 și 34 de ani, și două femei de 25 și 28 de ani. Doi învinuiți se află momentan în arest preventiv. Aceștia nu își recunosc vina în comiterea infracțiunii. Alți doi au fost anunțați în căutare, fiind emise mandate de arest pe numele acestora", mai anunţă PA.
Cetăţenii care au fost victime în acestă schemă, sunt îndemnaţi să se adreseze autorităţilor competente.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ