
În luna iulie, din rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 321 de unități de consum, datorii neachitate ale acestora însumând circa 699,1 mii lei, anunță SA "Moldovagaz". Totodată, pentru 112 consumatori s-a impus plata preventivă ca măsură după întreruperile anterioare de furnizare cauzate de neplată.
În aceeași perioadă, volumul consumului de gaze naturale a fost de 14,6 milioane metri cubi, cu 20,1% mai mult față de iulie 2024, dar cu 11% mai puțin față de luna iunie 2025.
Până la 31 iulie 2025, consumatorii casnici au achitat 98,2% din facturile emise, iar persoanele juridice au înregistrat un grad de plată de 99,2%. Întreprinderile din sectorul energetic și termic au achitat integral consumul.
La nivel general, nivelul de achitare a consumului de gaze furnizat până la 31 iulie s-a situat la 99,1%, în valoare totală de 6,760 miliarde lei. Facturile pentru gazele consumate în iulie au fost deja transmise spre plată pentru luna august.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ