Poetul care l-a împușcat pe premierul Slovaciei, Robert Fico și-a aflat sentița

21 octombrie 2025, 14:59

Un tribunal din Slovacia l-a condamnat marți, 21 octombrie 2025, pe poetul Juraj Cintula la 21 de ani de închisoare, după ce acesta l-a rănit grav pe premierul naționalist Robert Fico în luna mai 2024, informează Reuters, conform Agerpres.

Bărbatul a fost găsit vinovat de terorism, instanța constatând că acesta a acționat 'cu motivul de a împiedica buna funcționare a guvernului', ale cărui politici le-a denunțat, a declarat judecătorul Igor Kralik.

Cintula a tras asupra lui Fico de cinci ori de la puțin peste un metru distanță, în timp ce prim-ministrul mergea să salute un grup de susținători, după o ședință de guvern ținută în orașul Handlova din centrul Slovaciei, în mai 2024.

Decizia Tribunalului penal specializat din orașul Banska Bystrica încheie un proces care a început în iulie și a cărui principală întrebare a fost dacă Cintula, care a recunoscut că l-a împușcat pe Fico, se face vinovat de terorism. Hotărârea poate fi contestată la instanța supremă a țării

Fico a fost atins de pentru gloanțe și a fost grav rănit la abdomen, suferind totodată răni la șold, mână și picior. El a avut prima sa apariție publică în iulie anul trecut, la câteva luni după atac.

Cintula a spus că a vrut să-l rănească, dar nu să-l omoare, pentru că dorea să-l împiedice să-și continue politicile despre care el susținea că dăunează libertății și culturii slovace.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo