Pompierii moldoveni care au luptat cu incendiile din Grecia, au revenit acasă

20 august 2024, 10:41
Echipa formată din 40 de pompieri moldoveni, care a participat în perioada 16 iulie - 15 august, la stingerea incendiilor din regiunea Nea Makri, Grecia , a revenit acasă. Salvatorilor le-au fost înmânate diplome de onoare, iar ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros le-a mulţumit pentru toate eforturile depuse în misiunea internaţională, mai ales că datorită intervenţiei salvatorilor moldoveni, au fost salvate trei persoane din incendii.
 
" Ceremonia, desfășurată într-o atmosferă discretă a început cu un minut de reculegere în memoria sergentului Timohin Denis, pompierul USP Florești, care s-a stins din viața în timpul misiunii de stingere a unui incendiu de vegetație în raionul Florești pe data de 14 august, 2024. La eveniment a participat Ministrul Afacerilor Interne, domnul Adrian Efros și conducerea Inspectoratului, colonelul Alexandru Oprea. Oficialii au felicitat echipa și au mulțumit angajații IGSU pentru eforturile depuse în misiuea internațională realizată cu succes în cadrul Mecanismului Protecției Civele al Uniunii Europene alături de colegii din Grecia ", mai menşionează autorităţile.
 
Precizăm că echipa IGSU a Republicii Moldova a intervenit pentru stingerea a 8 incendii de proporții. Pompierii au efectuat 19 misiuni de patrulare a zonelor cu risc de izbucnire a focarelor de ardere şi au slvat vieţile a trei persoane.
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo