La 1 iulie, Pretura Sectorului Centru a dat startul unei noi luni de campanie socială, în cadrul proiectului Cantina socială mobilă. Vârstnicii și persoanele cu nevoi speciale pot beneficia de prânzuri calde.
"Preponderent în liste sunt incluși vârstnicii și persoanele cu dizabilități, inclusiv cele care sunt în evidența Direcției Asistență Socială Centru. De asemenea, o mare parte din beneficiarii proiectului caritabil sunt oameni cu deficiențe de auz și vorbire", au precizat reprezentanții Primăriei Capitalei.
Prânzurile calde sunt distribuite la pachet în fiecare zi, de luni până vineri, în incinta Preturii Centru.
Cantina mobilă socială din cadrul Preturii Centru derulează al doilea an de activitate, la inițiativa Primăriei Chișinău și cu suportul Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.