Premier Energy Moldova, cel mai mare furnizor de energie electrică din ţară anunţă că a pregătit un program de deconectări planificate la energia electrică. Măsura este necesară în contextul probabilităţii sistării furnizării gazelor naturale în stânga Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025 și, în același timp, având în vedere incertitudinea contextului energetic actual și necesitatea de a asigura continuitatea alimentării cu energie electrică. Potrivit furnizorului, programul de întreruperi va fi aplicat exclusiv în cazul în care se va înregistra un deficit de putere în sistem și acesta va fi adaptat în funcție de magnitudinea și durata deficitului și aplicat într-un mod nediscriminatoriu și proporțional faţă de consumatorii finali de energie electrică.
"Menționăm că, în eventualitatea unei asemenea situații, în comunicările ulterioare, operatorul de distribuție va oferi prin intermediul canalelor sale de comunicare și prin email consumatorilor vizați, informații detaliate privind programul de deconectări, astfel încât consumatorii să fie informați corespunzător despre data, ora şi durata întreruperilor.
În acest context, îndemnăm consumatorii să transmită datele de email, accesând pagina web a operatorului de distribuție: https://premierenergydistribution.md/ro/abonare-pentru-receptionarea-prin-email-lucrarilor-programate", mai precizează furnizorul.
De asemenea, întreprinderea atenţionează şi asupra existenţei riscurilor de întreruperi necontrolate în livrarea cu energie electrică din cauza deficitului de putere din sistemul electroenergetic a blocului comun Ucraina- Republica Moldova. În acest sens, operatorul sistemului de distribuţie monitorizează cu atenţie evoluţia situaţiei şi este în contact permanent cu autorităţile centrale şi operatorul sistemului de transport, fiind pregătit să adopte măsurile necesare pentru minimizarea impactului crizei asupra consumatorilor finali.
Amintim că în data de 16 decembrie pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgenţă pentru o perioadă de 60 de zile în contextul crizei energetice.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ