Pentru a beneficia de prețuri diferențiate pentru electricitate, consumatorii trebuie să își instaleze un contor care poate măsura consumul în intervale orare. Citirea contorului va fi similară cu citirea unui contor obișnuit, dar se va înregistra și cantitatea de energie consumată în fiecare interval orar. Precizările au fost făcute de furnizorul din raioanele de centru și sud al țării, "Premier Energy", scrie ZVON.MD
Compania anunță că va face publice în curând și tipurile de contoare deja instalate, care pot fi "parametrizate de către operatorul sistemului de distribuție", precum și despre tipurile de contoare care vor putea fi procurate și instalate.
"În cazul contoarelor ce necesită doar parametrizare, consumatorul va achita taxa pentru sigilarea/desigilarea contorului. În cazul contoarelor noi, costurile de achiziție și instalare vor fi suportate de către solicitant", a notat "Premier Energy".
De asemenea, furnizorul anunță că, după instalarea contorului, consumatorul va trebui să depună o cerere privind modificarea contractului de furnizare.
"În prezent, în rețeaua ÎCS "Premier Energy Distribution" SA există aproximativ 25.000 de contoare inteligente, instalate la consumatorii noncasnici, care permit înregistrarea consumului diferențiat pe ore, acestea urmând a fi parametrizate corespunzător intervalelor tarifare stabilite de ANRE", a specificat compania.
În anul 2025, "Premier Energy" planifică instalarea a 20.401 contoare electrice inteligente la consumatori din toate zonele pe care le deservește. Selectarea locurilor de consum se bazează pe criterii precum poziționarea geografică, rural/urban, consum mediu înregistrat, categoriile de vulnerabilitate, raportul dintre locurile de consum casnic vs noncasnic, alți factori socioeconomici. Lista consumatorilor ce fac parte din acest proiect a fost stabilită în anul 2024.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ