În premieră, Chișinăul este gazda Festivalului Internațional Shakespeare (FIS). Evenimentul, cu genericul „Uniți prin Shakespeare”, a început joi și va dura până duminică, 6 octombrie. Publicul are ocazia să-i admire la Teatrul fără Nume și Teatrul Național de Operă și Balet pe maeștri și experți shakespearieni de renume în lume, transmite IPN.
Lansarea oficială a festivalului a avut loc în cadrul unei conferințe de presă, unde organizatorii și invitații au prezentat conceptul, obiectivele și programul evenimentului. FIS se desfășoară sub patronajul președintelui Parlamentului, Igor Grosu, al Guvernului şi Ministerului Culturii al Republicii Moldova.
„Opera lui Shakespeare unește epocile, trece prin conștiința lumii precum o oglindă a spiritului, moralei și a viciilor lumești. El ne unește și ne uimește prin modernitatea clasică a conflictelor și problemelor umane. Într-o Europă amenințată e nevoie de unire. Nu doar o unire politică, dar și spirituală, emoțională, culturală, artistică. Multinaționalitatea operei shakespeariene are această forță - de a uni ceea ce aparține spiritului, ce e propriu emoției, spiritualui”, a declarat Mihai Țarină, preşedintele festivalului „Zilele Shakespeare la Chişinău”, directorul artistic şi regizorul-şef al Teatrului Fără Nume.
În România, FIS a fost fondat în 1994 la Craiova, iar în acest an organizatorii din România au decis să aducă spiritul shakspearian la Chișinău.
„Pornind de la conceptul „community building festivals”, am imaginat o ediție ce pune accent pe spiritul colaborativ al comunității locale și pe implicarea acestora în construirea de experiențe alternative de punere în scenă a lui Shakespeare (sau, de ce nu, în stradă). Comunitățile construiesc festivalul și găsesc în spiritul acestuia o parte pe care să o dea mai departe ca testament al puterii acestui fenomen. Așa cum piesele lui Shakespeare vorbesc direct oamenilor de pretutindeni, indiferent de vârstă, naționalitate sau limbă, FIS se adresează tuturor, din toate colțurile țării și ale lumii, acum și la Chișinău”, a declarat președintele FIS Craiova, Vlad Drăgulescu.
În cadrul Festivalului, pe scenele Teatrului fără Nume și Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” se vor juca spectacolele: „Visul unei nopți de vară”, „Richard al 3-lea. Omul”, „Furtuna”, „Henric al V-lea. Omul și Monarhul”, „Hamlet”, „12 șoapte în a 12-ea noapte”.
Vor evolua trupe din Marea Britanie, România și Ucraina. Capodoperele shakespeariene vor fi interpretate într-o manieră originală și captivantă. Fiecare reprezentație va aduce o nouă perspectivă asupra operelor marelui scriitor, oferind publicului experiențe teatrale neordinare.
Zilnic vor fi puse în scene câte două spectacole. Biletele le puteți achiziționa la casele teatrelor-gazdă și pe platformele Fest.md sau iTicket.md.
Rețeaua europeană a festivalurilor Shakespeare a fost înființată în martie 2010. În prezent, Festivalul Shakespeare este un eveniment internațional care se desfășoară în Marea Britanie, Armenia, Boemia, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Ungaria, România, Franța, Macedonia, Serbia și Polonia. Unele dintre aceste țări au fost chiar vizitate de actori englezi la începutul secolului al XVII-lea, iar piesele lui Shakespeare au fost jucate acolo chiar în timpul vieții sale.