Fenomenul corupțional s-a transformat, iar în prezent în astfel de ilegalități sunt implicate și grupări criminale organizate. Este constatarea premierului Dorin Recean, care a declarat pentru AGORA că în această situație este nevoie de „consolidarea forțelor a două instituții”, explicând astfel necesitatea fuzionării Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS.
”Azi e important să realizăm că fenomenul corupțional s-a transformat și avem grupări criminale organizate care comit aceste acte la toatele nivelurile până la aceea că se plătesc voturi. S-a schimbat crima în condițiile actuale și noi vedem că instituțiile din cauza acestor constrângeri nu pot să fie eficiente. Dincolo de corupția, nemijlocit în aceste instituții, mai avem și problema structurală. E nevoie să avem consolidarea resurselor care să lupte împotriva crimei organizate și corupției”, a declarat Dorin Recean.
Ministerul Justiției va propune fuziunea Procuraturii Anticorupție cu PCCOCS, ca o soluție de a "ne proteja democrația" din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul unui briefing de presă, susținut astăzi, 29 ianuarie.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ