Președintele Adunării Generale a ONU a venit în vizită oficială la Chişinău şi s-a întâlnit cu Dorin Recean şi vicepremierul Mihai Popşoi

07 iulie 2024, 10:13

Premierul Dorin Recean, dar şi şeful diplomaţiei moldoveneşti Mihai Popşoi a avut sâmbătă, 6 iulie, la Chişinău, o întrevedere cu președintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU),Dennis Francis.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, discuţiile dintre oficiali au vizat inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, provocările din regiune, dar și participarea țării noastre la „Summitul viitorului”, care se va desfășura, în perioada 22-23 septembrie, la New York.

În cadrul discuţiilor, premierul Dorin Recean l-a asigurat pe Dennis Francis că Republica Moldova va continua să acorde sprijinul necesar persoanelor refugiate din Ucraina, țară care ,,luptă curajos contra agresiunii ruse, pentru a menține pacea în întreaga Europă.''

La rândul său, președintele Adunării Generale a ONU a mulţumit pentru găzduirea cetățenilor ucraineni, precum și pentru progresele Guvernului în ceea ce privește incluziunea socială și egalitatea de gen.

Republica Moldova este membră a ONU din anul 1992. În prezent, în țara noastră activează peste 20 de agenții ale ONU. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo