Presupusul autor al atacului împotriva premierului slovac, acuzat de tentativă de omor cu premeditare

16 mai 2024, 13:36
atac

Poliţia l-a acuzat joi pe presupusul autor al atacului armat asupra premierului slovac, Robert Fico, de "tentativă de omor cu premeditare, din răzbunare", infracţiune pasibilă de o pedeapsă de minimum 25 de ani şi până la închisoarea pe viaţă, informează EFE, citează Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 71 de ani şi identificat ca Juraj C., se află în prezent reţinut în incinta unei unităţi speciale a poliţiei, specialitatea criminalistică, din oraşul Nitra, potrivit televiziunii Markiza.

Potrivit acestei televiziuni, Juraj C. le-a spus poliţiştilor că este mândru de fapta sa.

Atacul a avut loc miercuri la ora 13:00 GMT, după un consiliu de miniştri în oraşul Handlova, când Fico s-a dus să salute zecile de locuitori care se aflau lângă Casa de Cultură, unde a avut loc şedinţa de guvern, şi care erau comasaţi în spatele unui gard de protecţie.

În acel moment, când politicianul era foarte aproape, atacatorul a scos o armă şi l-a împuşcat pe Fico de cinci ori.

Agresorul, care a fost imobilizat imediat în urma atacului, are permis de portarmă şi anterior îi strigase lui Fico: "Robo (Robert),vino mai aproape".

Mai mulţi membri ai guvernului au dat asigurări că atacul asupra lui Fico este motivat politic şi au acuzat opoziţia că încinge atmosfera cu criticile sale.

În Slovacia, ţară extrem de polarizată, au avut în ultimele săptămâni proteste în masă împotriva deciziilor guvernamentale controversate, cum ar fi închiderea Parchetului Anticorupţie, care ancheta membri ai partidului lui Fico. Totodată, guvernul slovac intenţionează să închidă şi postul public de radio şi televiziune RTVS.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo