”Prima casă plus”, proiectul cu bucluc care exclude Diaspora, a fost promulgat

06 august 2024, 13:33
prima casa
prima casa
amendament
amendament 2
amendament 3

Programul „Prima casă plus” a fost promulgat și publicat în Monitorul Oficial. Parlamentul a votat inițiativa în lectura a doua la ultima ședință a Legislativului din 31 iulie. 

Potrivit documentului, la Program vor putea aplica și persoanele care nu au statut de angajat în Republica Moldova, dar dispun de venituri oficiale obținute în Republica Moldova, cum ar fi liber profesioniștii, avocații, executorii judecătorești, taximetriștii, artiștii. Totodată, a fost majorată și suma-limită a creditului – de la 1 milion de lei la 2,5 milioane de lei și cota de garantare de către stat a creditelor de la 50 % la 65 % sau 70% pentru locuințele din afara municipiului Chișinău. De asemenea, a fost extinsă perioada de creditare de la 25 la 30 de ani.

Totuși, un amendament la proiect al deputatului PAS, Radu Marian, a stârnit critici în societate. Acesta prevede că persoana care va beneficia de ”Prima casă plus” trebuie să fie obligatoriu rezident al Republicii Moldova, ceea ce exclude participarea reprezentanților Diasporei la program.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, în comun cu Ministerul Finanțelor și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo