Prima ședință de judecată. Primarul de Boldurești, care a ucis un copil cu mașina, în fața magistraților VIDEO

17 iunie 2024, 14:40

Primarul satului Boldurești, Nisporeni, care a ucis un copil cu mașina, a fost adus în fața magistraților.  Astăzi, 17 iunie, are loc prima ședință de judecată.

Suspectul a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Primarul satului Boldurești riscă de 3 până la 7 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Cumulativ, pentru părăsirea locului acelui accident, inculpatul riscă amendă de până la 42.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Amicul care l-ar fi ajutat riscă o amendă de până la 42.500 lei sau până la 3 ani de închisoare.

Amintim că accidentul cumplit s-a produs pe 19 februarie, în localitatea Boldurești din raionul Nisporeni. Copilul de 14 ani a fost lovit mortal de o mașină, iar șoferul, care s-a dovedit a fi primarul satului Boldureşti, a fugit de la fața locului.

După comiterea accidentului, bănuitul a înscenat un alt accident cu aceeași mașină de serviciu deja deteriorată, având ca scop să inducă în eroare oamenii legii. Mai mult, şoferul care a lovit mortal copilul a întreprins şi alte acțiuni pentru a ascunde urmele infracţiunii, fiind ajutat și de un prieten.

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo