Primii trei judecători ai Curții de Apel Centru au promovat vettingul. Cine sunt aceştia

07 martie 2025, 11:37
0081a479-a2c4-48e1-8788-aec3cdf89693

Comisia de evaluare a judecătorilor a anunțat vineri, 7 martie, primii trei magistrați ai Curții de Apel Centru care au promovat evaluarea integrității financiare și etice. Potrivit informaţiilor, este vorba despre magistraţii  Denis Băbălău, Victoria Sîrbu și Marcel Jugănari. Aceștia au răspuns în scris la întrebările comisiei și au participat, la începutul lunii februarie, la interviuri pentru a clarifica anumite aspecte, scrie MoldovaEuropalibera.org

În cazul judecătorului Denis Băbălău, a fost vorba despre motivele pentru care folosește mașinile tatălui său, iar cu Victoria Sârbu, membrii comisiei de vetting au discutat despre o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Magistratul Marcel Jugănari a trebuit să explice comisiei de ce nu s-a abținut de la examinarea unor dosare în care era implicat cumnatul său. Judecătorul a răspuns că în primul caz, din anul 2016, încă nu-și cunoștea viitoare rudă.

În al doilea caz, din 2018, a dispus retragerea dosarului din examinare, după ce cumnatul său, în calitate de pârât, a achitat în mod voluntar datoria către reclamant și a rambursat cheltuielile de judecată.

Rapoartele privind promovarea evaluării de către cei trei judecători urmează să fie examinate, potrivit legii, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo