Procuratura Anticorupție a reluat dosarul penal privind finanțarea PSRM în perioada 2011-2014. Despre aceasta au anunțat chiar socialiștii, care au publicat o scrisoare adresată președintelui PSRM, Igor Dodon, și semnată de către ofițerul de urmărire penală Radu Grosu.
”Guvernarea din Republica Moldova, pierzând controlul asupra situației din țară și demonstrând o incapacitate totală de a guverna statul în condițiile crizei, continuă să persecute principala forță de opoziție – Partidul Socialiștilor. Este o tentativă clară de a elimina principala alternativă reală la regimul actual, care se teme de o înfrângere zdrobitoare la următoarele alegeri.
În dorința lor disperată de a se menține la putere, regimul aflat la conducere recurge la metode murdare, folosind organele de drept aflate sub controlul lor pentru a presa și discredita partidul nostru. Ei au reactivat un dosar deschis încă la începutul anului 2019, când procuratura era sub influența oligarhilor, și solicită documente legate de perioada 2011–2014, adică evenimente de acum 14 ani! Declarăm ferm și fără echivoc: aceste acțiuni reprezintă nimic altceva decât agonia unui regim care conștientizează incompetența sa și lipsa de încredere din partea cetățenilor”, se menționează în mesajul PSRM.
Procuratura Anticorupție deocamdată nu a oferit informații oficiale despre acest dosar.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ