Procuratura, despre dosarul privind finanţarea PSRM: Urmărirea penală nu a fost niciodată întreruptă

23 ianuarie 2025, 14:26
MyCollages

Procuratura Anticorupţie (PA) a declarat pentru NEWTV.MD că urmărirea penală în privinţa finanţării Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), în perioada anilor 2011 - 2014 nu a fost niciodată întreruptă din momentul în care a fost iniţiată, în anul 2019. De asemenea, PA a catalogat drept "pur speculative" afirmaţiile socialiştilor, care au spus că dosarul ar fi fost reluat pentru că guvernarea ar încerca să "elimine opoziţia". 

"Într-adevăr, în gestiunea Procuraturii Anticorupție se află în procedură de investigare o cauză penală, pornită in rem la 11 martie 2019, în temeiul art. 324 alin. (3) lit. a) și b) din Codul penal, ce are ca obiect  o suspiciune de comitere a unor infracțiuni cu caracter coruptibil de către persoane publice și/sau cu funcție de demnitate publică.

 
Până în prezent, în lipsa unor temeiuri legale, nu au fost atribuite statute procesuale cărorva persoane, iar măsurile procesuale realizate și aflate la moment  în curs de desfășurare sunt  orientate în vederea acumulării probatoriului suficient clarificării tuturor circumstanțelor factologice importante justei și obiectivei soluționări a cauzei penale.
 
Reiterăm că, urmărirea penală la caz se află în curs de desfășurare și nu a fost niciodată întreruptă prin efectul soluțiilor procesuale de suspendare ori clasare, astfel că afirmațiile despre reluarea investigațiilor pe caz sunt pur speculative", a comentat Procratura.
 
Precizăm că miercuri, 22 ianuarie, PSRM a anunţat că "Procuratura Anticorupție a reluat dosarul penal privind finanțarea PSRM în perioada 2011-2014. Socialiştii au calificat acţiunile oamenilor legii drept "o tentativă clară de a elimina principala alternativă reală la regimul actual, care se teme de o înfrângere zdrobitoare la următoarele alegeri".
 
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo