Asociaţia Promo-Lex afirmă că s-au comis încălcări ale transparenţei decizionale, atunci când Parlamentul a votat în lectură finală, proiectul Partidului Acţiune şi Solidaritate, privind extinderea de la trei la cinci ani, a perioadei de închiriere a spaţiilor comerciale din incita Aeroportului Internaţional Chişinău. Reacţia vine după ce joi, 20 iunie, magistraţii Curţii Constituţionale au declarat neconstituţional proiectul de lege.
Potrivit Promo-Lex, în urma monitorizării ședințelor plenare, analiștii Promo-LEX au constatat, printre altele, că proiectul de lege a fost votat în ambele lecturi cu încălcări a transparenței decizionale:
" Acesta a fost votat în prima lectură, în data de 12 aprilie, cu nerespectarea termenului prevăzut pentru prezentarea recomandărilor părților, la doar patru zile de la înregistrare, fără ca proiectul să fie examinat în regim de urgență sau în mod prioritar. La fel, acesta a fost votat în prima lectură în lipsa actelor aferente proiectului, și anume: expertiza anticorupție, avizul Guvernului, avizul Direcției General Juridice, avizul Centrului de armonizare a legislației și avizul BNM. La ședința plenară din 16 mai, când acest proiect a fost dezbătut și votat în a doua lectură, raportul Comisiei juridice, numiri și imunități și sinteza recomandărilor au fost publicate pe parcursul ședinței (raportul fiind emis în aceeași zi în care a fost votat proiectul în plen),fără a fi anexat proiectul de lege redactat în baza recomandărilor și propunerilor acceptate. " precizează asociaţia.
Nerespectarea transparenței decizionale poate afecta calitatea legii, dar și încrederea publicului în instituțiile democratice și poate submina integritatea procesului legislativ, mai afirmă cei de la Promo-Lex.
Amintim că joi, 20 iunie, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional proiectul care prevedea darea în chirie a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului, pentru o perioadă de cinci ani. Decizia a fost anunţată după ce în data de 5 iuni, deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au depus o sesizare în acest sens.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ