VIDEO PSDE îndeamnă cetăţenii să promoveze referendumul şi să voteze pentru integrarea în UE

18 iunie 2024, 11:29
Embed:

Partidul Social Democrat European din Moldova îndeamnă cetăţenii să promoveze referendumul din toamnă şi să voteze pentru integrarea în Uniunea Europeană. Potrivit membrilor partidului, parcursul european al ţării este comprimis de către actuala guvernare, iar acesta poate fi salvat doar participarea la referendum. 

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, 18 iunie, liderul PSDE, Ion Sula a spus că partidului său îi revine responsabilitatea de a interveni decisiv şi de a salva aspiraţia cetăţenilor pentru o viaţă mai bună. Potrivit acestuia, Partidul Acţiune şi Solidaritate nu ar face faţă necesităţilorpopulaţiei :

"Eşecul guvernării în a guverna, dezbinare, incapacitate de a gestiona şi egoismul lor politic au dus la degradare! Să salvăm referendumul şi să reprezentăm împreună speranţa pentru un viitor european. Am demonstrat că suntem un partid pro-european cu pondere şi experienţă, capabil să facă faţă provocărilor. Facem apel către cetăţeni, partidele pro-europene autentice, societatea civilă, mediul academic, oameni de artă, cultură, asociaţiile profesionale, toată lumea de bună credinţă pentru consolidarea şi conlucrarea pro-activă privind o agendă comuna de promovarea a referendumului!" a mai spus Ion Sula.

Precizăm că în data de 20 octombrie, în ţară vor avea loc atât alegerile prezidenţiale cât şi referendumul privind integrarea în UE a Republicii Moldova

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo