PSRM condamnă decizia Guvernului de a obliga elevii să privească ”„Siberia din oase”

07 mai 2025, 13:14

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă decizia ministerului Educației, care impune elevilor, în mod obligatoriu, vizionarea filmului „Siberia din oase”.

”Considerăm absolut inacceptabil utilizarea școlilor și a copiilor în scopuri de propagandă politică. Tentativele de rescriere a istoriei, de a semăna ură și dezbinare în societate sunt cu atât mai periculoase cu cât sunt îndreptate asupra conștiinței tinerei generații. În mod special suntem indignați de presiunile exercitate asupra profesorilor și elevilor cărora le sunt lansate amenințări directe cu concedierea pentru participarea la Marșul Victoriei. Chemările la concedierea cadrelor didactice pentru participarea la acest marș constituie o gravă încălcare a drepturilor omului și a libertății de exprimare.

Partidul Socialiștilor declară: 9 Mai este o zi a memoriei, a mândriei și a unității. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca memoria eroismului strămoșilor noștri să rămână vie în inimile oamenilor, în pofida oricăror tentative de a o denigra. Chemăm autoritățile să înceteze presiunile asupra școlilor și să renunțe la manipularea copiilor în scopuri politice”, se arată în mesajul PSRM.

Elevii claselor gimnaziale și liceale din Moldova vor viziona filmul ”Siberia din oase”. Ministrul Educației, unul dintre liderii PAS, a semnat un ordin prin care ”se aprobă vizionarea obligatorie” a acestui film în clasele 5-12 din toate instituțiile de învățământ din țară.

Inițiativa vizează atât instituțiile de învățământ publice, cât și cele private, cu instruirea în limba română și limba rusă și va avea loc pe 8 mai 2025, ora 12.00.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo