PSRM NU va participa la consultările organizate de Maia Sandu

15 noiembrie 2024, 12:07

Partidul Socialiștilor condamnă coruperea alegătorilor de rând cu utilizarea de către guvernare a resurselor administrative și politizarea instituțiilor de stat sunt.

Potrivit formațiunii politice, aceste fenomene sunt la fel de periculoase pentru alegerile democratice și trebuie condamnate. PSRM atenționează că, după „rezultatul dezastruos” pe țară, la referendum și la alegerile prezidențiale, când PAS și Maia Sandu au pierdut pe ambele poziții, acum guvernarea încearcă să oprească prăbușirea sa, agățându-se de alte forțe politice, pe capetele cărora să se ridice din nou în sus.

„Discuția despre corupția politică e doar un pretext pentru Președinție de a aduna sub aripa ei alte partide, ca să mimeze procesul democratic. Or, în Republica Moldova nu mai există democrație reală, fiindcă trăim sub un regim politic abuziv, care a fraudat alegerile și a forțat un scor electoral prin care să se mențină la putere”, se menționează într-o declarație a PSRM.

Formațiunea consideră că, dacă va fi organizată o discuție serioasă între partide, ea trebuie să se desfășoare pe o platformă neutră și să abordeze lucrurile complex, cu soluții care să fie puse în aplicare.

„Să discutăm acolo și despre depolitizarea instituțiilor (printre care CEC),și despre utilizarea resurselor administrative în alegeri, și despre încetarea represiunilor politice împotriva opoziției. Numai pe așa cale vom putea asigura un proces al alegerilor echilibrat și corect la parlamentare. Altfel, fără de aceste decizii, orice altă discuție cu partidul puterii nu va duce decât la o pierdere de timp și la consolidarea dictaturii și a propagandei pe care guvernarea PAS le-au impus în țară”, subliniază PSRM.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo