Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ordonat miercuri semnarea unui acord de parteneriat strategic cu Iranul, ţară care face obiectul unor noi sancţiuni occidentale pentru presupuse livrări de rachete balistice Moscovei, relatează EFE, citează Agerpres.
Putin a acceptat astfel propunerea Ministerului rus de Externe, convenită anterior la nivelul întregului guvern, conform portalului oficial de informaţii juridice al statului rus.
Săptămâna trecută, președintele rus s-a întâlnit la Sankt Petersburg cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, generalul Ali Akbar Ahmadian, ocazie cu care a remarcat că, de la preluarea mandatului de către noul preşedinte iranian, Masud Pezeshkian, "nu a existat nicio schimbare în relaţiile cu Rusia".
"Vedem că cooperarea cu Rusia rămâne o prioritate pentru echipa noului preşedinte. Îl aşteptăm cu nerăbdare la Kazan în perioada 22-24 octombrie la summitul BRICS", a spus el.
Putin şi-a exprimat încrederea că Pezeshkian va efectua de asemenea o vizită de stat în Rusia, în cursul căreia speră că va fi semnat respectivul acord interstatal menit să transforme relaţiile dintre cele două ţări într-un "parteneriat strategic".
De asemenea, preşedintele rus i-a transmis "calde urări" ayatollahului Ali Khamenei, datorită căruia "relaţiile de prietenie ruso-iraniene au dobândit o nouă dinamică" în ultimii ani, potrivit lui.
El a recunoscut că schimburile comerciale au scăzut în 2023, dar această tendinţă - a subliniat Putin - a fost inversată în prima jumătate a anului în curs, când au crescut cu "aproape 10%".
În pofida sancţiunilor, Kremlinul susţine că Rusia va continua să coopereze în chestiuni sensibile cu Iranul, pe care îl consideră un "partener important al ţării".
Săptămâna trecută, secretarul de stat american Antony Blinken şi ministrul de externe britanic David Lammy au acuzat Rusia, în timpul vizitei lor la Kiev, de escaladarea situaţiei în Ucraina după un presupus transfer de rachete balistice din Iran, pe care Moscova le-ar putea utiliza în războiul pe care îl duce din februarie 2022 în ţara vecină.
Din acest motiv, ei au declarat că vor discuta cu liderii ţărilor lor să permită Ucrainei să utilizeze rachete cu rază lungă de acţiune împotriva anumitor ţinte de pe teritoriul rus, ceea ce l-a determinat pe Vladimir Putin să avertizeze că, în acest caz, NATO "va fi în război cu Rusia", notează EFE.