Putin, învestit în condițiile unui boicot din partea liderilor UE

07 mai 2024, 13:56

Federația Rusă are ”un nou” președinte. Vladimir Putin a fost învestit astăzi pentru un nou mandat cu o perioadă de șase ani. Ceremonia a fost boicotată de majoritatea țărilor Uniunii Europene, cu excepția Ungariei, Slovaciei, Greciei, Maltei și Ciprului. Franța a fost prezentă în persoana ambasadorului său, însă autoritățile de la Paris au precizat că asta nu înseamnă altceva decât că țara are ambasador în Rusia.

Vladimir Putin a declarat că a conduce Rusia este ”o mare onoare, o responsabilitate şi o datorie sacră". El le-a promis rușilor că, împreună, vor învinge şi vor deveni și mai puternici.
El a recunoscut că își dorește un dialog pe picior de egalitate cu Occidentul și că Rusia este deschisă pentru dezvoltarea relațiilor și cu alte țări.
În 2020, Putin a modificat Constituția, pentru a elimina din ea prevederea care îl împiedicau să rămână la putere. Respectiv, dacă va putea, în 2030, când I se va încheia noul mandat, va putea candida pentru un alt mandat.
Tradițional, după inaugurarea președintelui, guvernul rus demisionează, iar șeful statului numește noua garnitură. Analiștii spun că asta se va întâmpla până în 15 mai.
Observatorii politici internaționali așteaptă să vadă soarta ministrului de Externe, Serghei Lavrov, în vârstă de 74 de ani, care se află în acest post de două decenii. Nu este clară nici soarta ministrului Apărării, Serghei Şoigu, al cărui adjunct Timur Ivanov a fost arestat recent pentru corupție.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo