Ministerul Sănătăţii afirmă că majorarea salariilor angajaţilor din sistemul medical este o prioritate pentru instituţie, cu toate acestea, ultima mărire a salariilor a avut loc la sfârşitul anului 2023. Răspunsul vine după ce Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova a solicitat o majorare a salariilor angajaţilor din domeniul sănătăţii cu 30 de procente, începând cu 1 iulie. CNSM precizează că mărirea salariilor este extrem de importantă întrucât numărul angajţilor din domeniul sănătăţii este insuficient, volumul de muncă este mare, iar din cauza lefurilor mici, tot mai mulţi medici pleacă din sistem.
Într-un răspuns, la o solicitare expediată ministerului referitor la o posibilitate de majorare a salariilor începând cu 1 iulie, autorităţile au răspuns pentru newtv.md că : "unul dintre domeniile prioritare ale Ministerului Sănătății reprezintă cel al resurselor umane. Au fost și sunt realizate investiții pentru creșterea salariilor, acordarea indemnizațiilor, acoperirea mai multor cheltuieli ce țin de navetă, îmbunătățirea condițiilor de muncă prin modernizarea și dotarea instituțiilor medicale cu echipamente performante, precum și elaborarea politicilor de formare și dezvoltare profesională continuă."
Ministerul afirmă că începând cu luna octombrie, 2022, salariile angajaţilor din medicină au fost mărite periodic: " începând cu 1 octombrie 2022, au fost majorate cu 10% salariile de funcție lunare pentru personalul din instituțiile medico-sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.O nouă majorare, de 15%, a fost realizată începând cu 1 octombrie 2023, și anume salariul pentru întreg personalul din instituțiile medicale. La fel, a fost majorat cu 15% suplimentul pentru munca de noapte. În total, peste 48 mii de angajați ai instituțiilor medicale au beneficiat de această creștere salarială. Au fost majorate salariile cu 85% pentru personalul non-medical, pentru medicii legiști și experții judiciari care activează în Centrul de Medicină Legală cu 35% și sporul specific cu 15%." mai afirmă Ministerul Sănătăţii.