Rata de promovare a examenului de bacalaureat este în creștere

04 iulie 2024, 11:48

Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţă că potrivit datelor, au promovat examenele de bacalureat 12.580 de elevi dintre cei 18.504 înscrişi la această sesiune. De asemenea, autorităţile mai anunţă că au fost depuse 9.539 de contestaţii, iar numărul absolvenților care au promovat examenul a crescut cu 53 de tineri, în urma examinării acestora.

După anunțarea rezultatelor preliminare au fost depuse 9539 de contestații din numărul total de 66603 note acordate în sesiunea de bază, ceea ce reprezintă 14,32%. Procentual, numărul contestațiilor depuse în sesiunea 2024 nu diferă semnificativ de cel din sesiunea 2023. Numeric, cele mai multe contestații au fost depuse la proba de examen limba și literatura română – 2785, aceasta fiind și disciplina cu cel mai mare număr de candidați admiși. La limba engleză au fost depuse 1717 contestații, la istoria românilor și universală - 1411 de contestații, la geografie – 1152, iar la matematică – 987. În rezultatul examinării contestațiilor, au fost majorate 1703 note, ceea ce constituie 17,85% din numărul notelor contestate și 2,55% din numărul total de note acordate în sesiunea de bază a examenului național de bacalaureat.

 

În rezultatul examinării contestațiilor, rata de promovare a absolvenților din licee a crescut cu 0,33 puncte procentuale și constituie 90,16%, comparativ cu 88,26%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2023. Rata de promovare pentru absolvenții din colegii și centre de excelență constituie 47,91%, comparativ cu 45,59%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2023. Pentru candidații înscriși în regim de externat, rata de promovare a crescut cu 0,5 puncte procentuale și constituie 42,92%, iar pentru studenții anului întâi compensator din universități, rata de promovare nu s-a modificat și constituie 48,09%. Pentru candidații restanțieri din sesiunile anterioare, rata de promovare a crescut cu 0,13 puncte procentuale și constituie 14,26%. Astfel, rata de promovare totală a crescut cu 0,3 puncte procentuale și constituie 69,68%, comparativ cu 68,76%, de la aceeași etapă, din cadrul sesiunii 2023.  

 

Media mediilor obținută de absolvenții din licee în sesiunea 2024 nu s-a modificat față de cea înregistrată în sesiunea 2023. Astfel, pentru candidații din licee, media mediilor la examenul național de bacalaureat 2024 este 7,34, comparativ cu 7,33 în 2023.

 

Numărul absolvenților de liceu cu nota medie mai mare sau egală cu 7,00 este 6566, în comparație cu 6470 în 2023, 3260 de liceeni au nota medie mai mare sau egală cu 8,00, în comparație cu 3309 în 2023, 924 de candidați din liceu au nota medie mai mare sau egală cu 9,00, în comparație cu 962 în 2023, iar 57 de candidați au nota medie 10, în comparație cu 47 de candidați în sesiunea 2023  " mai precizează autorităţile.

 

În perioada 15-22 iulie 2024 va fi organizată sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat. Rezultatele preliminare după desfășurarea sesiunii suplimentare vor fi anunțate în centrele de bacalaureat la data de 24 iulie, iar rezultatele finale, după examinarea contestațiilor, vor fi anunțate la data de 29 iulie. 

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo