Reacția Kremlinului după asasinarea lui Charlie Kirk: „Societatea americană este extrem de polarizată, ăsta e adevărul”

14 septembrie 2025, 21:06

Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a reacțioat duminică, pentru prima dată, la uciderea activistului conservator Charlie Kirk.

„Depinde de autoritățile americane să stabilească dacă acestea sunt niște episoade izolate sau un fel de tendință, ceea ce este mult mai rău”, a declarat Peskov, pe canalul de Telegram al jurnalistului rus Pavel Zarubin, citat de cotidianul rusesc Izvestia.

„Dar faptul că societatea este extrem de polarizată acum este adevărat”, a adăugat Peskov.

Charlie Kirk, un apropiat al lui Donald Trump, a murit miercuri după ce a fost împuşcat în gât în timp ce participa la o dezbatere la Universitatea Utah Valley. Bărbatul arestat şi acuzat de crimă se numeşte Tyler Robinson, un tânăr în vârstă de 22 de ani.

Trump a cerut aplicarea pedepsei cu moartea pentru atacator, ceea ce, așa cum a subliniat guvernatorul statului Utah, Spencer Cox, este legal în această zonă.

Funeraliile lui Kirk vor avea loc pe stadionul State Farm din Arizona pe 21 septembrie. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo