Reacţia lui Stoianoglo la decizia echipei Maiei Sandu de a schimba condițiile privind dezbaterile

23 octombrie 2024, 10:49
stoianoglo

Alexandru Stoianoglo a venit cu o reacţie după ce șeful cabinetului președintelui în exercițiu, Adrian Băluțel, a făcut apel către Consiliul de Presă să decidă asupra formatului dezbaterilor și moderatorilor. Stoianoglo regretă că dezbaterile publice între candidați sunt puse în pericol sub anumite pretexte. Acesta mai spune că cel mai corect ar fi desemnarea unui al doilea moderator, dar nu înlocuirea lui Gheorghe Gonța.

"Regret să constat că, din nou, o componentă esențială și obligatorie a oricărei competiții democratice – dezbaterile publice între candidați – este pusă în pericol sub noi pretexte.

De această dată, motivul invocat pentru a perturba dezbaterile este campania organizată de discreditare personală și, de facto, un linșaj public asupra jurnalistului Gheorghe Gonța, propus ca posibil moderator. Societatea a fost martora unui nou exemplu despre cum, sub masca integrării europene, se desfășoară o adevărată hărțuire și terorism informațional, metode caracteristice regimurilor totalitare. Văd această campanie ca o încercare stângace a echipei Maiei Sandu de a evita dezbaterile.

Reamintesc  că, propunerea mea inițială pentru dezbateri a inclus participarea a doi moderatori: unul din partea doamnei Sandu și unul din partea mea. Acest format ar fi asigurat echilibrul necesar, eliminând orice suspiciune privind corectitudinea și imparțialitatea competiției. Totuși, doamna Sandu a propus să avem un singur moderator și a acceptat candidatura lui Gheorghe Gonța.

În această situație, singura soluție onorabilă ar fi nu înlocuirea cunoscutului jurnalist Gheorghe Gonța, ci desemnarea de către doamna Maia Sandu a unui al doilea moderator care să corespundă tuturor criteriilor de loialitate și devotament personal, pe care le consideră esențiale actuala guvernare politică.

Citește și: Dezbaterea dintre Sandu și Stoianoglo! Echipa Maiei Sandu solicită Consiliului de Presă să identifice un MODERATOR


Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo