Recean face anunțul! Cine este noul ministru al Energiei

18 februarie 2025, 18:24

Premierul Dorin Recean a propus șefei statului numirea noului ministru al Energiei - Dorin Junghietu.

„I-am propus, astăzi, doamnei președintă Maia Sandu numirea lui Dorin Junghietu în funcția de ministru al Energiei. Expert în domeniul gazelor și energiei, cu o experiență profesională internațională de peste 16 ani în coordonarea și punerea în funcțiune a unor proiecte majore în domeniul energetic, domnul Junghietu are în față o responsabilitate complicată pentru a gestiona acest domeniu strategic. Prioritățile până la sfârșitul anului sunt clare: să întărească securitatea energetică a țării, așa încât să avem stabilitate și previzibilitate în livrarea gazelor și energiei electrice, dar și cele mai avantajoase tarife, să facă ordine și să accelereze proiectele investiționale mari - cele din sfera energiei regenerabile, eficientizării energetice și, în special, finalizarea conform termenelor a liniei Vulcănești-Chișinău”, a anunțat Recean.

Dorin Junghietu a câștigat în toamna 2024 concursul pentru funcția de președinte al Consiliului de administrație Moldovagaz și urma să ocupe acest post în locul lui Vadim Ceban.

”Până astăzi Gazprom nu a aprobat această schimbare. Sunt convins că, în aceste condiții, este mai util să beneficiem de experiența domnului Junghietu în calitatea sa de ministru”, a anunțat prim-ministrul Dorin Recean.

Funcția de ministru al Energiei s-a eliberat după ce Recean l-a demis pe Victor Parlicov, acuzându-l de criza energetică.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo