Premierul Dorin Recean efectuează o vizită la Berlin, unde s-a întâlnit cu șefi de state și guverne, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai mediului de afaceri, pentru a reconfirma sprijinul pentru Ucraina.
„Suntem mai puternici împreună și vedem acest lucru prin susținerea pe care o oferă comunitatea internațională procesului de reconstrucție a Ucrainei. Moldova, care are a doua cea mai lungă graniță cu Ucraina, este pregătită să devină un centru strategic esențial pentru reconstrucția Ucrainei. Dezvoltăm și extindem rețelele noastre de drumuri și căi ferate pentru a oferi mai multă conectivitate între Ucraina și Uniunea Europeană. Creăm un mediu favorabil și accesibil pentru mediul de afaceri și investitorii străini.
Toate aceste lucruri ne ajută să construim Moldova Europeană, să dezvoltăm economia, să creștem numărul locurilor de muncă bine plătite acasă, dar și să oferim condiții mai bune de trai tuturor cetățenilor. În cadrul evenimentului, am spus că acum este cel mai bun moment pentru a investi în Moldova și Ucraina. Investind în Moldova, nu doar că ne susțineți pe noi, dar contribuiți și la obiectivul mai larg de a asigura pace și stabilitate în regiune”, a declarat Recean.