Seceta severă din anul curent a afectat nu doar culturile din prima grupă, dar și sfecla de zahăr, întrucât 60% din recolta totală este compromisă, spun agricultorii, transmite Tvn.md. Fermierii spun că au pierderi foarte mari.
"Practic, la moment, noi am ajuns la recoltare cu niște rezultate foarte slabe. La un hectar, noi am cheltuit în jur de 30 de mii de lei, practic, acum, noi recoltăm până la 10 tone de sfecla de zahăr. Și, având în vedere că condițiile s-au creat în așa fel că este insuficiență de zahăr în sfecla recoltată și, respectiv, calculul care se face la uzină, prețul de achiziție este foarte mic, adică, în jur de 450 de lei la o tonă. Ceea ce este aproape la jumătate de preț. Și, respectiv, noi la hectar căpătăm în valoare bănească în jur de 5.000 – 5.500 de lei. Vă dați seama câtă pierdere noi ducem", a menționat Alexandru Gordilă, agronom.
Ploile din luna septembrie au afectat și calitatea recoltei.
"După ploile care au fost în luna septembrie, o parte din sfeclă care a rămăs să vegeteze, o acumulat puțină greutate, restul era compromisă, practic 60 și ceva de procente. Și acestea 40 de procente acumulate le recoltăm și sortăm manual practic toată suprafața. Și acea sfeclă care este condiționată o ducem la uzina de prelucrare", a spus agronomul.
În sezonul 2023-2024, suprafețele cu sfeclă de zahăr s-au majorat până la 14 500 de ha, cu aproximativ 3000 de hectare mai mult față de 2022-2023.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.