Republica Moldova a demarat procedura de prelungire a protecției temporare pentru refugiații ucraineni

09 decembrie 2025, 10:29

Republica Moldova a demarat procedura de prelungire a protecției temporare pentru refugiații ucraineni, în conformitate cu Decizia UE 2025/1460, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Măsura vine în contextul continuării sprijinului pentru persoanele strămutate din Ucraina și urmărește menținerea unui cadru sigur și eficient de asistență.

Regimul de protecție temporară a fost introdus în martie 2022, imediat după declanșarea invaziei Federației Ruse în Ucraina, și oferă acces rapid la servicii esențiale, precum cazare, asistență medicală, educație pentru copii, angajare și sprijin social de bază.

 

Potrivit datelor oficiale, în prezent în Republica Moldova se află peste 130.000 de refugiați ucraineni. Majoritatea sunt găzduiți în comunități locale, fie împreună cu familii gazdă, fie în locuințe închiriate, iar un număr mai mic locuiește în Centre de Cazare pentru Refugiați, unde beneficiază de sprijin organizat și servicii dedicate.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo