
Republica Moldova se află pe locul șase în clasamentul țărilor cu cele mai ridicate rate ale divorțului, potrivit celor mai recente date statistice la nivel global, transmise de Data Pandas. Astfel, cu o rată de 3,3 divorțuri la 1.000 de locuitori, ţara noastră este devansată de state precum Maldive, Kazahstan, Rusia, Belgia și Belarus.
În fruntea listei se află Maldive, care înregistrează o rată de 5,52 divorțuri la 1.000 de persoane. Urmează Kazahstanul cu 4,6 divorțuri, și Rusia, cu 3,9 divorțuri.
Pe locul patru și cinci se află Belgia și Belarus, cu o rată de 3,7 divorțuri fiecare, iar Moldova este urmată de China, cu 3,2 divorțuri la 1.000 de persoane.
Cuba și Ucraina completează clasamentul, cu 2,9 și 2,88 divorțuri respectiv. În top 10 se află și Statele Unite ale Americii, cu o rată de 2,7 divorțuri.
La polul opus, există și state unde ratele divorțului sunt extrem de scăzute, ceea ce sugerează norme sociale și culturale diferite legate de relațiile de cuplu. Potrivit aceluiaşi studiu, Sri Lanka este țara cu cea mai scăzută rată a divorțului, având doar 0,15 divorțuri la 1.000 de locuitori.
În continuare, se află Guatemala și Vietnam, cu o rată de 0,2 divorțuri la 1.000 de persoane. Pe locurile următoare se află Sfântul Vincent și Grenadinele cu 0,4 divorțuri, și Peru cu 0,5 divorțuri.
Alte țări cu rate foarte mici ale divorțului includ Africa de Sud (0,6),Sfânta Lucia, Malta, Qatar și Panama, fiecare având o rată de 0,7 divorțuri la 1.000 de locuitori.
Potrivit datelor oficiale, în anul 2024, în Republica Moldova au fost înregistrate 14,8 mii de căsătorii, marcând o scădere de 6% comparativ cu anul anterior. Astfel, rata nupțialității a scăzut la 6,2%, ceea ce indică o tendință generală de amânare a căsătoriilor sau, în unele cazuri, o scădere a dorinței de a încheia căsătorii formale.
De asemenea, au fost raportate 9,5 mii de divorțuri, ceea ce corespunde unei rate de 4 divorțuri la 1.000 de locuitori. Durata medie a unei căsătorii încheiată prin divorț a fost de 11,9 ani.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ