
Republica Moldova merită atenția deplină și sprijinul de neclintit al Uniunii Europene în aceste vremuri dificile, astfel încât să poată rămâne liberă, independentă și capabilă să își continue calea către aderarea la UE, a declarat miercuri președintele Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democrație din Parlamentul European (EUDS),Nathalie Loiseau, care a condus în această săptămână o delegație a Parlamentului European în vizită la Chișinău, indică un comunicat al legislativului UE.
Vizita a avut drept scop documentarea despre modul în care Republica Moldova combate dezinformarea străină, amenințările hibride și atacurile cibernetice, precum și evaluarea sprijinului UE în aceste domenii.
"Asistăm la creșterea atacurilor asupra democrațiilor din întreaga lume. Republica Moldova a demonstrat o reziliență remarcabilă în fața amenințărilor hibride sofisticate. (...) În cursul vizitei noastre, am discutat cu autoritățile naționale, cu reprezentanții societății civile și cu jurnaliștii. Am împărtășit experiențe și lecții valoroase cu privire la modul de combatere a ingerințelor agresive din partea Federației Ruse și a actorilor nestatali. Este esențial ca Republica Moldova să fie sprijinită să facă propriile alegeri - fără coerciție sau manipulare - cu sprijinul partenerilor care o respectă și împărtășesc aceeași viziune", a afirmat președintele EUDS, Nathalie Loiseau (grupul Renew Europe),notează Agerpres.
Din delegația PE au mai făcut parte eurodeputații Mika Aaltola (grupul PPE),Eugen Tomac (grupul Renew Europe) și Siegfried Mureșan (grupul PPE),acesta din urmă și în calitate de președinte al Delegației la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova.
Delegația s-a întâlnit cu președintele parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, cu vicepremierul pentru integrare europeană Cristina Gherasimov, cu ministrul dezvoltării economice și digitalizării Doina Nistor, cu ministrul educației și cercetării Dan Perciun și cu ministrul energiei Dorin Junghietu, precum și cu directoarea Centrului pentru comunicare strategică și combaterea dezinformării Ana Revenco. De asemenea, vizita a inclus discuții cu reprezentanți ai societății civile și ai mass-mediei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ