Republica Moldova, pe agenda țărilor NATO în formatul B9

18 septembrie 2024, 15:29

Țările B9 (Bulgaria, Cehia, EstoniaLetoniaLituaniaPolonia, România, Slovacia și Ungaria) sunt profund îngrijorate de incursiunile repetate ale dronelor şi rachetelor Federației Ruse în spațiul aerian al NATO. Declarația a fost făcută de ministrul apărării al României, Angel Tîlvăr, după reuniunea miniștrilor Apărării în formatul Bucureşti 9. Demnitarul a anunțat că discuțiile au fost deosebit de importante, deoarece fac parte din pregătirea pentru viitoarea reuniune a miniștrilor apărării din țările NATO, planificată pentru luna octombrie, transmite ZVON.MD 

" Vreau sa îi mulțumesc domnului Pawel Zalewski, din Polonia, alături de care am coprezidat această reuniune. Doresc să subliniez că formatul B9 are în continuare un rol-cheie în conturarea abordării colective a flancului estic al NATO, permițându-ne să discutăm şi să ne coordonăm răspunsul la provocările de securitate cu care ne confruntăm, provocări care, din păcate, sunt în creștere", a declarat Angel Tîlvăr.

El a specificat că provocările la adresa securității flancului estic al NATO sunt multiple și provoacă îngrijorare.

" Ne confruntăm cu un set de amenințări în continuă evoluție, generate în principal de acțiunile agresive ale Rusiei. Aceste amenințări includ şi tactici hibride, cum ar fi dezinformarea, atacurile cibernetice şi eforturi continue de destabilizare a regiunii Mării Negre, cât şi a întregului flanc estic. Statele B9 sunt profund îngrijorate cu privire la incursiunile repetate ale dronelor şi rachetelor Federației Ruse în spațiul aerian al NATO – în Polonia, România, Letonia, cât şi la escaladarea tensiunilor de-a lungul frontierelor NATO", a subliniat ministrul.

Pentru a pregăti un răspuns robust şi coordonat la amenințările din Est, NATO are nevoie de punerea a modelului rotativ al apărării aeriene şi antirachetă integrată, a mai spus Tîlvăr, care a adus în atenția colegilor din B9 provocările la adresa Republicii Moldova.

 

"Trebuie să acordăm atenția şi sprijinul necesar pentru atingerea dezideratului de integrare europeană a Republicii Moldova. Este o investiție sigură în securitatea regiunii Mării Negre şi a Europei", a precizat demnitarul de la București.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo