
Decizia de aliniere a Republicii Moldova la măsurile restrictive internaționale ale Uniunii Europene împotriva Federației Ruse a fost publicată în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Noile sancțiuni vizează persoane publice din mass-media și domeniul cultural, considerate responsabile de promovarea mesajelor oficiale ale Kremlinului și justificarea agresiunii împotriva Ucrainei: Ekaterina Andreeva, prezentatoare Pervîi Kanal; Dmitri Guberniev, comentator sportiv; Pavel Zarubin, corespondent TV de stat; Maria Sittel, prezentatoare Rossiya 1; Roman Ciumakov, cântăreț; Serghei Polunin, dansator de balet.
Măsurile includ înghețarea activelor, interdicții de intrare și tranzit, precum și restricții privind fonduri sau resurse economice pentru persoanele vizate.
Regimul de sancțiuni al UE a fost instituit în 2024 și continuă să se extindă pentru a proteja securitatea regională și integritatea teritorială a Ucrainei.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ