Rolul Moldovei în securitatea regională, subiect abordat de Maia Sandu la întrevederea cu președintele Consiliului European, Charles Michel

30 aprilie 2024, 08:28
maia

În cadrul vizitei de lucru la Bruxelles, Ppreședintele țării, Maia Sandu, a avut o întâlnire cu președintele Consiliului European, Charles Michel. În cadrul întrevederii a fost abordat subiectul accelerării procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Șefa statului a discutat cu președintele Consiliului European, Charles Michel, despre procesul de reforme, dezvoltarea economiei afectate de război, rolul Moldovei în securitatea regională și viziunea noastră pentru o Europă unită, stabilă și prosperă.

"Prioritatea noastră este organizarea cât mai curând a primei Conferințe interguvernamentale cu Uniunea Europeană pentru a începe oficial negocierile de aderare", a subliniat Maia Sandu.

De asemenea, Maia Sandu a avut întrevederi cu Věra Jourová, vicepreședinta Comisiei Europene, Johannes Hahn, Comisarul European pentru Buget și Resurse Umane, Paolo Gentiloni, Comisarul UE pentru Economie și Gert-Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extindere. 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo