România: Guvernul interzice concertele pe bani publici din cauza deficitului bugetar

27 august 2024, 09:27

Deficitul bugetar tot mai mare din România îi obligă pe guvernanți la măsuri de reducere a cheltuielilor în sectorul bugetar. Prin noua Ordonanță de Urgență care ar trebui să intre în vigoare din ianuarie 2025, se vor interzice distracțiile pe bani publici, noi credite, dar și intrarea în noul an cu datorii, transmite Adevărul.ro.

O parte a articolelor proiectului de Ordonanță se referă la reducerea cheltuielilor făcute de unitățile administrativ teritoriale sau de instituțiile publice. Astfel, se interzice organizarea de festivaluri, concerte și alte distracții comunitare finanțate din bani publici. Acestea vor putea fi organizate doar din sponsorizări.

„În anul 2024, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, instituțiile și autoritățile publice locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, pot finanța din fonduri publice organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea, numai în situația în care fondurile respective provin din donații și sponsorizări.(....) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sărbătorile publice stabilite prin lege precum și sărbătorile de sfârșit de an.”, se arată în draftul ordonanței.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo