România și Bulgaria se pot alătura pe deplin spațiului Schengen de liberă circulație din ianuarie 2025, a declarat vineri ministrul de interne ungar, Sandor Pinter, care a adăugat că decizia finală va fi luată la reuniunea miniștrilor de interne ai UE din 11 decembrie, informează Reuters.
„Cele două țări au făcut pași importanți pentru a obține statutul de membru cu drepturi depline", a declarat ministrul de Interne ungar Sandor Pinter, într-o conferință de presă, după discuții cu omologii săi român, bulgar și austriac. „Suntem... cu un pas mai aproape ca Bulgaria și România să devină membre cu drepturi depline ale Schengen", a adăugat el.
Pinter a anunțat că un pachet de măsuri de securitate va fi prezentat la reuniunea miniștrilor de interne din UE din 11 decembrie, între care aranjamente pentru cel puțin 100 de polițiști de frontieră pentru a proteja granița dintre Turcia și Bulgaria.
România și Bulgaria se află pe rute majore pentru comerțul ilegal cu arme și droguri, precum și pentru traficul de persoane, dar Comisia Europeană a declarat, după o investigație amănunțită, că cele două țări au îndeplinit toate cerințele Schengen.
România a descris opoziția Austriei ca fiind nejustificată, citând date de la agenția de frontieră Frontex care arată că migranții ilegali au intrat în UE în principal din Balcanii de Vest, nu din România.
„România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. Eliminarea controalelor la frontierele terestre interne este ultimul obstacol. Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor informale de astăzi (vineri - n.r.),la Budapesta. Urmează decizia oficială a @EUCouncil", a reacționat pe platforma X președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
La rândul său, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a salutat tot pe platforma X „evoluția pozitivă în privința aderării depline la spațiul Schengen a României și Bulgariei" și a menționat că legislativul european a fost vârful de lance al acestui demers de la bun început.
„Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică”, a apreciat Metsola, care a adăugat că așteaptă cu nerăbdare o decizie finală în următoarele zile.
Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a apreciat la rândul său că „cetățenii României și Bulgariei aparțin Schengen și merită să beneficieze pe deplin de libertățile" acestui spațiu comun.
„Astăzi am făcut un pas important către o decizie pozitivă a Consiliului de luna viitoare", a declarat politiciana suedeză, care la 11 decembrie nu va mai fi comisar pentru afaceri interne. Portofoliul ei urmează să fie preluat de austriacul Magnus Brunner, dacă votul din plenul Parlamentului European de săptămâna viitoare validează - așa cum este de așteptat - noua Comisie Europeană, care își va începe activitatea la 1 decembrie, notează EFE.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ