România: Un nou sondaj îl arată pe George Simion pe primul loc în cursa pentru alegerile prezidențiale din mai

24 martie 2025, 21:06

Un sondaj realizat de Grupul de Studii Socio Comportamentale Avangarde arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale în România, George Simion ar întruni 30% din opțiuni, Crin Antonescu ar obține 23% din voturi, urmat de Nicușor Dan, cu 21%, transmite Agerpres.ro

Cercetarea estimează că 45% dintre cei întrebați au hotărât deja cu cine vor vota, iar 54% nu au luat încă o decizie, reiese din cercetare.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 30% dintre respondenți ar vota cu George Simion (AUR+POT),23% cu Crin Antonescu (PSD+PNL+UDMR),21% cu Nicușor Dan (independent),14% cu Victor Ponta (independent),8% cu Elena Lasconi (USR),1% cu Daniel Funeriu (independent),iar 3% ar alege un alt candidat.

Totodată, 47% dintre subiecții sondajului s-au declarat de centru, din punct de vedere ideologic, în timp ce 21% se consideră de dreapta, iar 17% de stânga.

Pe de altă parte, 36% dintre cei chestionați declară că fac parte mai degrabă din 'tabăra pro-occidentalilor', în timp ce 22% se văd în 'tabăra suveraniștilor'. 38% au spus că nu fac parte din niciuna dintre aceste tabere.

Sondajul a fost realizat la nivel național, în perioada 19 - 23 martie, pe 1.300 de subiecți, prin metoda CATI (telefonic). Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,3%. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo