Un atac al Rusiei cu rachetă balistică asupra oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei, a lovit o infrastructură civilă la primele ore ale zilei de miercuri, a declarat guvernatorul regional Oleh Kiper, citat de Reuters şi Ukrainska Pravda, citează Agerpres.
O clădire administrativă a fost avariată în urma atacului în sectorul industrial al oraşului, a afirmat Kiper, adăugând că nu au existat victime umane.
Anterior, săptămâna aceasta, o rachetă lansată de forţele ruse a avariat o facilitate de depozitare din Odesa, rănind trei persoane.
Gruparea de forţe de apărare ucrainene (Pivden/sud) au raportat că invadatorii au atacat regiunile sudice ale ţării în noaptea de marţi spre miercuri, notează Ukrainska pravda.
O primă lovitură cu rachetă lansată de un bombardier al aviaţiei tactice ruse asupra regiunii Mikolaiv a declanşat un amplu incendiu de vegetaţie pe un teren viran. Autorităţile locale asigură că focul a fost stins rapid, fără să provoace victime.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ