Doi bărbați, de 35 și, respectiv, 46 de ani, din raionul Ocnița care s-au dat drept polițiști și au extorcat prin șantaj 4000 de euro au fost trimiși pe banca acuzaților de procurorii de la Oficiul Botanica.
Potrivit procurorilor, totul s-a întâmplat în luna februarie 2024. Cei doi indivizi se aflau la intersecția străzilor Leușeni și Podul de Flori din Chișinău, unde, sub pretextul că sunt angajați ai poliției, au prezentat o legitimație eliberată de Ministerul Afacerilor Interne și au amenințat un bărbat cu intentarea unor dosare penale și privarea de libertate. În urma acestor amenințări, au solicitat și primit de la victimă 4000 de euro, echivalentul a 118 160 de lei, în mai multe tranșe.
Victima, fiind consumatoare de droguri, s-a speriat că cei doi, care s-au prezentat drept "polițiști din departamentul anti-drog", aveau cunoștință despre intenția sa de a achiziționa substanțe narcotice în acea zi.
Învinuiții au pledat nevinovați. Aceștia riscă până la 13 ani de închisoare.