
Astăzi, 29 iulie, este marcată Ziua Constituției Republicii Moldova. Cu acest prilej, Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean au transmis un mesaj comun pentru cetățeni.
”Astăzi marcăm Ziua Constituției – legea care stă la temelia țării noastre și ne garantează libertatea și demnitatea, unindu-ne prin valorile care ne definesc: independența, suveranitatea și aspirația comună de a trăi în pace, acasă. Constituția ne reamintește că soarta Moldovei nu se decide de alții, ci de noi, cetățenii ei. Iar asta înseamnă că vocea fiecăruia contează. Să fim uniți, să ne apărăm libertatea și democrația și să construim împreună o Moldovă prosperă, puternică și suverană.”
Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 este documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în viaţa publică, politică şi socială a ţării, fiind incluse şi valorile pe care se sprijină statul nostru: separația puterilor în stat, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, independența justiției, pluralismul politic, și altele. Este legea supremă și nici o lege sau un alt act juridic care contravine Constituției nu are putere juridică.
Constituția Republicii Moldova are 7 titluri: Principii generale; Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale; Autoritățile publice; Economia națională și finanțele publice; Curtea Constituțională; Revizuirea Constituției; și Dispoziții finale și tranzitorii. Fiecare titlu în parte reglementează cum este distribuită puterea în stat, care sunt prevederile legale, se stabilesc clar toate drepturile, dar și obligațiile cetățenilor, a celor de la putere, se stabilesc modalitățile de alegere a conducerii țării, dar și multe altele.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ