În jur de 2 milioane de lei ar fi datoria primăriei Căușeni către cei 16 angajați de la amenajarea urbei care nu și-ar fi primit salariile de un an și două luni, notează studio-l.online. Maestra întreprinderii Ecaterina Baltag spune că unii colaboratori riscă să rămână fără locuinţe pentru că au luat credite de la bancă în această perioadă.
La 30 ianuarie, consilierii orășenești au adoptat o decizie prin care recomandau primarului orașului Căușeni să achite toate datoriile pentru serviciile prestate de întreprindere și au dispus sesizarea Inspectoratul de Stat al Muncii pentru a clarifica circumstanțele și posibila încălcare a drepturilor angajaților.
Primarul Alexandru Donțu a contestat decizia în instanță, iar plățile nu au fost efectuate, notează presa, care menţionează că edilul ar fi refuzat să ofere un interviu la acest subiect.
Potrivit Ecaterinei Baltag, restanțele salariale, inclusiv tichetele de masă și penalitățile pentru întârziere, se ridică la 2.155.000 de lei la 1 ianuarie 2026. Deși bugetul pentru 2026 prevede fondurile necesare, decizia consiliului orășenesc din 30 ianuarie, care obliga primarul să achite datoriile în termen de 5 zile de la publicare, nu a fost respectată. O parte din angajați continuă să muncească fără salariu.
Întrebați cum se descurcă fără venituri de mai bine de un an, angajații au precizat că au încercat să discute cu primarul, însă acesta a refuzat interviul, reiterând că a contestat decizia consiliului în instanță. În prezent, ridicarea deșeurilor din oraș este realizată de o altă firmă contractată de Primărie, și nu de Întreprinderea Municipală "Salubrizare și Amenajare Căușeni".
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ










