VIDEO Activitatea partidului ȘANSĂ, limitată pentru trei luni

16 august 2024, 12:34

Partidul politic ȘANSĂ nu va putea participa la alegerile din 20 octombrie. Magistrații Judecătoriei Bălți au decis azi, 16 august, limitarea activității ȘANSĂ pentru o perioadă de trei luni. 

Magistrații au constatat că formațiunea a comis mai multe încălcări a legii.

În acest context, liderul partidului, Alexei Lungu, care se află acum într-o vizită în Federaţia Rusă, a anunţat că va contesta la Curtea de Apel decizia instanţei şi susţine că formaţiunea pe care o conduce este " cinstită şi curată"

Amintim că Ministerul Justiției a cerut, în instanță, limitarea activității formațiunii politice ȘANSĂ pentru o perioadă de jumătate de an.  Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a declarat atunci că mecanismul are rolul, întâi de toate, de a responsabiliza toate partidele politice, pentru ca cele din urmă să se conformeze obligațiilor de raportare financiară.

Decizia a fost criticată de liderul partidului, Alexei Lungu, care a acuzat autoritățile că ar vrea să scoată formațiunea politică din cursa electorală înaintea alegerilor locale noi din 19 mai. 

Reamintim că partidul a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile locale din noiembrie 2023. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo