Șapte persoane din Nisporeni și Glodeni, intoxicate cu ciuperci: CNAMUP avertizează populația asupra riscurilor consumului din surse nesigure

17 octombrie 2025, 16:01

De la începutul acestei săptămâni, în ţară au fost raportate șapte cazuri de intoxicație cu ciuperci, anunță Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Primul caz a fost înregistrat pe 14 octombrie, în orașul Nisporeni, unde două femei, de 61 și 40 de ani, rude între ele, au ajuns în stare gravă după ce au consumat împreună ciuperci. După acordarea asistenței medicale de urgență la etapa prespitalicească, acestea au fost transportate la spital pentru tratament specializat.

Al doilea incident a avut loc pe 16 octombrie, în satul Danu, raionul Glodeni, în jurul orei 21:00. Cinci persoane din aceeași familie – trei bărbați (de 22, 27 și 60 de ani) și două femei (de 22 și 43 de ani) – au prezentat simptome de intoxicație la câteva ore după ce au consumat ciuperci culese din pădure și preparate în condiții casnice. Toți pacienții au acuzat slăbiciune, greață și vărsături, fiind preluați de echipa de asistență medicală de urgență din Glodeni și ulterior spitalizați.

Potrivit datelor CNAMUP, în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2025, echipele de asistență medicală urgentă au fost solicitate pentru 11 cazuri de intoxicație cu ciuperci, dintre care 10 persoane au avut nevoie de spitalizare.

Specialiștii atenționează că numărul cazurilor este semnificativ mai mare în mediul rural, unde populația are obiceiul de a consuma ciuperci culese din pădure.

CNAMUP reamintește că simptomele intoxicației pot apărea la câteva minute sau până la 3–6 ore după consum și se manifestă prin slăbiciune, greață, vărsături, amețeli, tulburări de vedere și, uneori, halucinații.

 

Instituția avertizează populația să evite consumul de ciuperci necunoscute sau culese din surse nesigure și să solicite ajutor medical de urgență la numărul 112 la primele semne de intoxicație, pentru a preveni complicațiile grave.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo