SCANDAL! Ministerul Educației retrage titlul ”Educatorul anului 2024” câștigătorului premiului I

11 octombrie 2024, 16:40

Ministerul Educației și Cercetării inițiază examinarea retragerii titlului „Educatorul anului 2024” câștigătorului premiului I în cadrul concursului „Pedagogul anului 2024”. Decizia a fost adoptată în urma sesizărilor cu privire la două sancțiuni care i-au fost aplicate candidatei de către autoritățile publice locale.

”Conform regulamentului de concurs, la etapa republicană a concursului „Pedagogul anului” sunt înaintați candidații care au obținut locurile I la etapa raională. Organul local de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) din raionul Rîșcani nu a inclus actele cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare în dosarul înaintat pentru etapa republicană a concursului. Menționăm că verificarea dosarelor de concurs ale candidaților ține de responsabilitatea OLDSI și a autorităților publice locale, care desemnează învingătorii etapei raionale a concursului. Dosarele înaintate la etapa republicană a concursului sunt examinate de o comisie constituită din specialiști în domeniul educației, care evaluează candidații înaintați de direcțiile raionale în baza a trei probe de concurs: „Inteligența profesională”, „Ora publică” și „Masterclass”. Comisia a apreciat înalt competențele pedagogice ale candidatei. Totodată, lipsa celor mai mici suspiciuni cu privire la probitatea profesională a candidaților este esențială pentru menținerea prestigiului concursului „Pedagogul anului”. Candidaților la acest concurs li se atribuie cele mai înalte standarde profesionale”, se menționează într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

Pentru a evita pe viitor situații similare, regulamentul concursului va fi modificat prin introducerea obligației candidaților la concurs de a depune o declarație pe propria răspundere privind lipsa sancțiunilor disciplinare și lipsa altor abateri de etică și disciplină.

Precizăm că în acest an pentru premiul I Educatorul anului l-a obținut Valentina Moscalo, Instituția de Educație Timpurie nr. 10 „Guguță” din raionul Râșcani. Premiul la această categorie este de 50 de mii de lei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo