Scandalul deșeurilor medicale la Spitalul de Urgență: Primăria vine cu o reacție

19 martie 2026, 12:43

Primăria Chișinău a venit cu o reacție oficială după ce s-a aflat că Institutul de Medicină Urgentă se confruntă de peste un an cu o situație gravă privind gestionarea deșeurilor anatomopatologice, care sunt păstrate în frigidere din lipsa unei soluții legale. Autoritățile municipale resping acuzațiile potrivit cărora ar fi refuzat înhumarea acestor deșeuri și precizează că, potrivit legislației în vigoare, responsabilitatea gestionării deșeurilor medicale revine exclusiv instituțiilor care le generează.

”Potrivit art. 55 din legea privind deșeurile, producătorii de deșeuri medicale, adică instituțiile medicale, au obligația să asigure tratarea şi/sau eliminarea deșeurilor, inclusiv a celor periculoase, produse la întreprinderile sau instalaţiile autorizate, precum şi eliminarea rapidă şi completă a factorilor cu potențial nociv pentru mediu şi sănătatea populaţiei. De asemenea, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului aplicabile instituțiile medicale sunt obligate să gestioneze deșeurile prin compostare în gropi speciale sau prin incinerare. Prevederile cerințelor față de gropile de compostarea a deșeurilor anatomopatologice și obligativitatea creării lor de către instituțiile medico-sanitare, este ca această să fie anume pe teritoriul lor”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

Primăria subliniază că autoritățile publice locale nu au competența legală de a interveni în gestionarea acestor tipuri de deșeuri. În același context, nici Combinatul Servicii Funerare nu poate prelua astfel de responsabilități, întrucât manipularea deșeurilor medicale presupune condiții speciale și autorizații de mediu stricte. Reprezentanții municipalității mai precizează că întreprinderea a sesizat încă din mai 2025 Parlamentul cu privire la riscurile generate de modificările legislative, avertizând că, în noile condiții, deșeurile anatomopatologice nu vor mai putea fi înhumate la cimitirul „Sfântul Lazăr”.

Totodată, viceprimarul capitalei, Irina Gutnic, a participat la mai multe ședințe de lucru în care a informat Parlamentul și Ministerul Sănătății despre problemă, solicitând intervenții urgente pentru a evita blocajele în gestionarea acestor deșeuri.

Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău se confruntă cu o situație fără precedent. De mai bine de un an, deșeurile anatomopatologice rezultate din intervenții chirurgicale nu mai sunt preluate pentru înhumare și sunt păstrate în frigidere, în așteptarea unei soluții legale. Despre aceasta a relatat directorul IMSP Institutul de Medicină Urgentă, Diana Manea, în cadrul ședinței privind audieri publice cu privire la implementarea Legii deșeurilor. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo