Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA),Rafael Grossi, a declarat miercuri, 4 septembrie, că un turn de răcire de la centrala nucleară Zaporojie, din Ucraina, ocupată de foreţele ruse, a fost grav avariat în urma unui incendiu luna trecută şi probabil că va trebui demolat, informează Reuters, citează News.ro. Grossi a făcut acest comentariu în timpul celei de-a cincea vizite la uzina care a fost capturată de forţele ruse la scurt timp după invazia rusă în Ucraina, din februarie 2022.
"Până astăzi, nu am reuşit să ajungem în acest punct, sus în turn, aşa că putem evalua într-un mod mult mai eficient daunele care au avut loc. Această structură mare nu este utilizabilă în viitor, aşa că probabil va fi demolată la un moment dat", a spus Grossi, purtând o cască şi o vestă antiglonţ.
Incendiul a izbucnit în turn pe 11 august, Rusia şi Ucraina acuzându-se reciproc pentru acţiunile care au declanşat incendiul.
La acea vreme, Grossi a descris incidentul ca fiind unul dintre numeroasele "atacuri nesăbuite", dar nu a atribuit nimănui responsabilitatea.
Uzina Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, cea mai mare din Europa, cu şase reactoare, a fost în "oprire la rece" şi nu produce energie electrică. Este nevoie de energie din exterior pentru a menţine materialul nuclear rece şi pentru a preveni un accident.